Martie este despre renașterea naturii și despre celebrarea feminității. Ne amintim cu drag, de 1 și 8 martie, de toate femeile extraordinare care fac parte din viața noastră fie că vorbim despre mame, fiice, soții, prietene sau iubite. Cum ar fi ca darurile pentru cele pe care le prețuim să aibă o valoare intrinsecă mult mai mare decât costul lor?
Cadourile pot fi surprinzătoare, practice, foarte personale sau extravagante. Dar pot fi și cadouri cu suflet, deoarece fie sunt realizate de persoane vulnerabile, fie sunt făcute cu mare grijă pentru natură și oameni, fie sunt comercializate în cadrul unor afaceri sociale al căror profit merge spre proiecte sociale comunitare. Vă oferim câteva idei de cadouri care vor aduce bucurie celor care le vor primi și vor avea un impact pozitiv pentru oameni și mediu.
Cosmeticele sunt, de obicei, nelipsite din arsenalul de frumusețe al doamnelor. Însă e important, atât pentru sănătate cât și pentru natură, ca acestea să fie certificate organic. Produsele cosmetice organice sunt obținute prin procedee tradiționale și eco-friendly. Asta înseamnă că la obținerea lor sunt utilizate extracte din plante crescute fără pesticide, chimicale, fertilizatori artificiali sau organisme modificate genetic. Nu conțin substanțele nocive care se găsesc în majoritatea produselor cosmetice: parabeni, ftalați, triclosan, metale grele. Dar nu e suficient ca doar conținutul să fie eco-friendly ci și ambalajul trebuie să fie sustenabil.
Pe www.e-natura.ro avem doar cosmetice organice și 100% naturale în ambalaje sustenabile.
O altă idee de mărțișor “altfel” sunt mărțișoarele zero-waste realizate, în cadrul unui atelier protejat, de către persoane cu dizabilități. Cum ar fi ca în 2023 să alegeți mărțișoare prietenoase cu oamenii și natura? Puteți alege broșe cu modele inedite (floare, ie tradițională), semne de carte și brățări cu motive populare, săculeți și sacoșe din bumbac cu mesaje tematice, toate vă așteaptă să le comandați aici Cadouri pentru 1 si 8 martie (e-natura.ro) și reprezintă o alternativă sustenabilă pentru variantele de mărțișor din plastic.
Am pregătit pentru voi 5 tipuri de cadouri potrivite pentru mame, soții, iubite, prietene sau partenere de afaceri, toate produse în România din iubire pentru oameni și pentru natură. În plus, e-natura este magazin afiliat pentru carduri cadou, deci puteți să le achiziționați direct așa.

Un astfel de exemplu este Cadou pt prietenă "Prietena mea genială"
Prietenia e floare rară, aproape ca și cea de colț; ar trebui protejată prin lege.
Dacă ești norocos sau norocoasă să ai o prietenă bună, dacă-i și genială cu atât mai bine, arată-i că o prețuiești făcându-i un cadou deosebit.
Cadoul conține 3 produse: 1 broșă (50 lei), 1 carte Arta de a trăi cu eleganță (30 lei), 1 lumânare parfumată (35 lei)

O altă opțiule este cadoul Luxury: "Răsfăț" - am selectat pentru tine 4 ingrediente cu care orice femeie se simte frumoasă și relaxată.
Conține 4 produse: 1 Lumânare masaj (50 lei), 1 Cremă de față bio (150 lei), 1 set 4 bile de baie (50 lei), 1 Cremă Organică de Corp (80 lei).
Dacă-ți face cu ochiul alt produs, din aceeași gamă și la același preț (de ex alt model de broșă, alta aromă de săpun, cremă etc), menționează în mesaj când faci comanda și ne vom strădui să te ajutăm, în măsura stocului disponibil.
Descoperă și celelalte opțiuni de pachete cadou direct pe site-ul www.e-natura.ro.
Cât despre cadouri pentru angajate sau pentru colaboratori, dacă aveți o companie, vă sfătuim să le cumpărați de la noi deoarece fiind o afacere socială, aducem plus valoare în comunitate prin faptul că angajăm persoane vulnerabile și direcționam 100% din profit către proiectele noastre sociale. În plus, încurajăm economia verde, circulară, promovarea unui comerț echitabil și susținerea altor antreprenori sociali.
Iar atunci când vorbim despre sustenabilitate și ESG, grija față de mediu și implicarea socială sunt valori ce se pot aplica în cazul achizițiilor responsabile, cu impact pozitiv pentru oameni și mediu.